„La fel cum, în Statele Unite, mahalalele fierbeau în flăcări și sânge după moartea lui George Floyd, un om de culoare ucis de un polițist alb (iar Parisul râdea de debandada americană), iată că dezbaterea despre rasism în poliție lovește acum Franța.” Este ceea ce constată în numărul său de azi celebrul săptămânal politico-satiric francez Charlie Hebdo.
(Asta cu toate că El Pais, în Spania, face bilanțul unei zile de 4 iulie extrem de sângeroase ieri în SUA: “împușcături în Philadelphia, Baltimore și Fort Worth au făcut 10 morți și zeci de răniți”.)
Charlie Hebdo oferă în numărul apărut în această dimineață un interviu cu Jérémie Gauthier, specialist francez al chestiunilor legate de activitatea poliției, sociolog la Universitatea din Strasbourg și la Centrul Marc Bloch din Berlin, care explică cum “poliția franceză încă nu și-a dus la capăt metamorfoza democratică”, iar dintr-un alt interviu al Charlie Hebdo, în numărul din această dimineață, cu încă un sociolog, Sébastien Roché, aflăm că “incidentele mortale în urma unui control al poliției în Franța au crescut de cinci ori din 2017 încoace”, februarie 2017 fiind momentul adoptării legii securității publice care autorizează polițiștii francezi să tragă chiar și atunci când nu există o amenințare imediată.
O acalmie pare însă a se profila în cartierele populare și sărace din Franța, deși e o acalmie ce poate fi înșelătoare.
Masivul sistem de securitate național, cu cei 45.000 de polițiști și jandarmi desfășurați pe tot teritoriul Franței, a fost menținut peste noapte, cu toate că nu s-a înregistrat nicăieri vreun incident major. Detensionarea observată încă de duminică încoace pare a se confirma, însă atenția rămâne maximă, iar unele ziare, precum Libération, au deschis câte un live-blog unde sunt trecute in revistă incidentele si declarațiile politice.
Eșec francez în fața „modelului britanic” al integrării minorităților?
Presa de peste Canalul Mânecii, în schimb, pare a considera că revolta suburbiilor franceze dă dreptate „modelului britanic” al integrării minorităților.
Furia îndreptată împotriva simbolurilor statului francez (maiestuoasa La République, cu insistența sa pe laicitate și egalitate) în timpul violențelor din ultimele zile pare a ilustra, pentru presa de la Londra, eșecul unui model francez incapabil să răspundă așteptărilor minorităților etnice (și religioase) ale țării.
— “We told you so.” Expresia “figurează printre cele mai puțin agreabile din limba engleză”, spune Trevor Phillips, jurnalist la The Times. Și totuși: “Vă avertizaserăm, vă spuseserăm.” Franța, scrie acest ziarist englez care o cunoaște prea bine, “primise asemenea semnale de alarmă încă de la revoltele precedente, cele din 2005”. Dar nimic nu s-a schimbat de atunci. Nici segregarea etnică și socială “șocantă” din banlieues, scrie jurnalistul britanic. Și nici funcționarea poliției.
— “Modelul francez e detracat”, insistă cu flegmă britanică și The Daily Telegraph, cotidian conservator militant pro-Brexit.
— „Cei care, în Anglia, laudă atât de mult Franța în ceea ce privește integrarea, dar și calitatea vieții, au în cap doar vacanțele în peisaje idilice și nu blocurile din cartierele abandonate sărăciei, crimei și războiului între bande.”
În Anglia, tinerii membri ai minorităților etnice „încă se confruntă, desigur, cu discriminarea și sunt, de asemenea, obișnuiți să fie arestați pentru că au ghinionul de a se afla la volan deși sunt negri”. Însă verificările în funcție de culoarea pielii sunt mult mai puțin frecvente și „negrii încă pot conduce fără a fi pasibili de pedeapsa cu moartea”, scrie batjocoritor cotidianul conservator.
Deviza “Liberté, Égalité, Fraternité” care figurează în Franța pe clădirile administrației publice apare astfel “ca o tragică păcăleală” în ochii multor locuitori săraci din banlieues.
The Times amintește că în Franța este imposibil, de exemplu, să se întocmească statistici pe tema identității etnice a cetățenilor. Este interzis, chiar: „Cu toate astea, statisticile ar face posibilă combaterea discriminării la școală și la locul de muncă. Este într-adevăr dificil să rezolvi o problemă atunci când nu cunoști cu exactitate dimensiunea și amploarea ei.”
— «Franța mea, coșmarul meu» (Mein Frankreich, mein Albtraum) este și titlul comentariului pe care Süddeutsche Zeitung, cotidianul din München, dar de circulație națională în Germania, l-a cerut filozofului francez Bernard-Henri Lévy.
Pentru Erdoğan, Franța „rasistă” nu are lecții de dat Turciei
La fel, președintele turc Recep Tayyip Erdoğan a vorbit despre situația din Franța, scenă de revolte urbane timp de o săptămână după moartea lui Nahel, tânărul de 17 ani, ucis de poliția din Nanterre, în suburbiile Parisului:
„Este un semn că trecutul colonial și rasismul cultural s-au transformat în Franța în rasism instituțional […] de opresiune constantă exercitată asupra populațiilor în principal musulmane închise în ghetouri. Și din violență vine violența.”
Declarații deschis ostile (iar Erdoğan i-a sfătuit pe turcii care fac turism în Franța să fie prudenți, căci nu ar fi o țară sigură), ca răspuns la rarele critici din partea diplomației franceze privind încălcările drepturilor omului și întemnițarea opozanților în Turcia. „Primim lecții de democrație și despre drepturile omului” de care Turcia nu are nevoie, a spus Erdoğan, citat de cotidianul stambuliot Takvim.
Zelenski îl expulzează pe ambasadorul Georgiei
Ambasadorul Georgiei la Kiev a fost convocat de Volodimir Zelenski, care i-a cerut să părăsească țara și a insistat ca guvernul georgian să oprească „execuția publică” a fostului președinte georgian, întemnițat la Tbilisi de doi ani încoace și care este în prezent din nou judecat pentru motive vagi.
Zelenski a luat măsura de expulzare a ambasadorului georgian după ce a vizionat secvența video cu Miheil Saakașvili, fostul președinte georgian (din 2004 până în 2013) și principal adversar al actualului regim (prorus) de la Tbilisi, în care acesta apare extrem de slăbit și bolnav.
«Rușii îl ucid prin intermediul georgienilor», constată în Italia La Repubblica.
În prezent judecat din nou pentru infracțiuni pe care le denunță ca fiind abuzive și motivate politic, Saakașvili cere să fie transferat în străinătate pentru a primi îngrijiri medicale. În vârstă de 55 de ani, fostul președinte georgian, dușman personal al lui Putin, a făcut de mai multe ori greva foamei și a slăbit mult în închisoare de la întoarcerea sa din exil în 2021, pierzând aproape 60 kg, rezumă US News and World Report.
Adversar total al lui Putin de la invadarea unei părți a Georgiei în 2008, Saakașvili susține, de asemenea, că e otrăvit lent și sistematic în închisoare, unde el refuză să se alimenteze. Prin urmare, Zelenski cere autorităților georgiene să-i permită lui Miheil Saakașvili, care deține și cetățenia ucraineană, să fie transferat la Kiev pentru tratament medical. „Ucraina a cerut în mod repetat autorităților georgiene să oprească această execuție publică”, a spus Zelenski. „Nici o autoritate din Europa nu are dreptul să execute oameni. Viața este o valoare europeană fundamentală.”
Cine e șefa comandoului de șoc al lui Orbán pentru alegerile europene
În sfârșit, cotidianul din Bruxelles Le Soir, extrem de specializat în afacerile europene, are un mare articol-portret al celei pe care o numește “fidela locotenentă a lui Viktor Orbán”, Judit Varga (cf. foto), ministra maghiară a justiției din 2019 încoace și fațadă glamoroasă a regimului iliberal al lui Orbán, care tocmai și-a părăsit postul pentru a conduce formațiunea FIDESZ spre alegerile europene din iunie 2024.
Ca șefă a Justiției în Ungaria, Judit Varga a fost unul dintre cei mai duri interlocutori ai UE în chestiunea statului de drept. “Trebuie să dăm o turnură conservatoare instituțiilor europene, iar eu voi juca un rol activ în asta”, a declarat ea pentru cotidianul Magyar Nemzet.
Ungaria va prelua președinția rotativă a Uniunii Europene în a doua jumătate a anului viitor, imediat după alegerile europene și, teoretic, Budapesta va trebui atunci să coordoneze negocierile în culise pentru repartizarea, între cei 27, a principalelor înalte funcții din instituțiile UE: Comisia, Parlamentul, structurile diplomației, președinția Consiliului și a Comisiei UE.
Totul lasă de crezut că Judit Varga, această mare apărătoare a politicii migratoare și a familiei a lui Orbán, e destinată să reprezinte Ungaria în viitoarea Comisie Europeană.
Mai aflăm din Le Soir, cotidianul din Bruxelles, că această elegantă și poliglotă juristă, muziciană și sportivă, a trebuit, când a devenit ministra Justiției în Ungaria, să asume și să explice trecutul tatălui ei, fost agent al poliției secrete a statului comunist maghiar, devenit de atunci directorul unui hotel de lux din Miskolc.
