Prin suburbiile franceze și cartierele clasei muncitoare, „furia este întotdeauna palpabilă, și se extinde rapid”, scrie The Washington Post. „De multe ori, și pe bună dreptate, poliția poliția este cea vizată”.
Pentru o parte a presei străine, conflagrația care a urmat morții adolescentului Nahel, împușcat de un polițist, nu este întâmplătoare: relația de încredere e ruptă între poliție și o parte a populației. Amploarea protestului și a violenței i-au surprins pe majoritatea comentatorilor. Dar remarca fundamentală nu este nouă. „Suburbiile franceze se confruntă cu o adevărată litanie de violențe și revolte contra poliției încă din anii 1980”, scrie cotidianul olandez De Volkskrant.
Italia: presa discută salariul minim
În Italia, La Repubblica rezumă ceea ce pentru locuitorii peninsulei rămâne principala problemă, dispută și punct de ruptură al actualului guvern: chestiunea salariului minim.
Frontiera salariului minim separă dreapta de stânga.
„Sunt de acord cu cei 9 euro”
În Parlament Pd, M5S și Verzii-Stânga și-au unit proiectele de lege privind introducerea unui salariu minim orar legal (până acum era 6 euro pe oră) ridicându-l la un prag minimum de 9 euro pe oră. Textul comun se află acum la Comisia Muncii din parlament, dar La Repubblica scrie că centrul-dreapta rămâne împotrivă, cu toate că textul e sprijinit de unul ca Antonio Tajani, urmașul prezumtiv al lui Berlusconi în fruntea formațiunii Forza Italia.
Cine sunt oamenii care l-ar putea înlocui pe Putin
Este titlul sub care, la Londra, The Daily Telegraph îi ia la rând pe toți cei care —cu excepția trist-flamboaiantului președinte cecen Ramzan Kadîrov — sunt în mare necunoscuți publicului occidental, dar ar fi susceptibili de a-l înlocui, prin forță sau altfel, pe Vladimir Putin.
Marșul ratat asupra Moscovei al lui Prigojin a arătat că acum, în Rusia, puterea se poate lua numai cu forța.
Cum o scrie The Telegraph, de luni de zile, ministrul apărării Serghei Șoigu a fost atacat cu violență nu numai de Prigojin, ci și de o vastă rețea de bloggeri „patriotici” ultra-naționaliști și pro-război, care îl acuză de moartea inutilă a zeci de mii de soldați ruși.
Asta merge în sensul lui Putin, al cărui model de guvernare presupune ca subalternii să-și asume vina pentru orice nu merge bine.
Așa îi avem pe:
Aleksandr Bortnikov, șeful FSB, deține multă putere directă ca șef al ceea ce este numit „corporația armată”. El și Nikolai Patrușev, șeful Consiliului de Securitate al Rusiei, sunt, de asemenea, la fel de dependenți de Putin pe cât este el de ei. În ultimele 16 luni, ei s-au făcut vinovați de eșecuri catastrofale în privința informațiilor, ceea ce în orice altă țară i-ar fi făcut să dispară din funcții.
Ei au desenat o imagine complet înșelătoare a situației din Ucraina înaintea invaziei, ducând direct la un dezastru militar. Iar al doilea departament al FSB n-a reușit să oprească revolta lui Prigojin.
Viktor Zolotov, comandantul Rosgvardia, un vechi bodyguard al lui Putin încă din Sankt Petersburg, este adesea ridiculizat de observatori ca fiind încet la minte – un prim exemplu al obiceiului lui Putin de a promova loialitatea în detrimentul capacităților. Unul dintre lucrurile pe care de multe ori observatorii nu le știu este motivul – posibil un incident din anii 1990 – pentru care Vladimir Putin decide că are încredere absolută în cineva.
Dar, scrie The Daily Telegraph, astăzi Zolotov nu trebuie să fie desconsiderat. „Este prost, dar nu e un idiot”, comandă aproximativ 200.000 de oameni și răspunde nu ministerului apărării, nici FSB, nici chiar ministerului de interne, ci lui Putin însuși. Posedând tancuri, Rosgvardia, cum este cunoscută, va face acum saltul final, trecând de la o forța de securitate internă la o autentică armată – și, prin urmare, un potențial intermediar spre putere.
Ramzan Kadîrov: în vârstă de 46 de ani, sângerosul dictator al Ceceniei este fidelul suprem al lui Putin, unul dintre primii oficiali de seamă care a denunțat public insurecția lui Wagner și a anunțat că ar trimite trupe pentru a o opri.
Asta face – acum că Prigojin a ieșit din scenă – că el rămâne și cel mai apropiat om pe care Rusia îl are de ceea ce ar fi un conducător de război independent. Temerile legate de ambițiile sale pe termen lung preced cu mult războiul din Ucraina.
Ce s-ar întâmpla la dispariția lui Putin
Majoritatea observatorilor din Rusia cred că dispariția lui Putin va combina elemente de farsă și tragedie, ca într-un scenariu al lui Armando Iannucci (cel care a făcut filmul Moartea lui Stalin), mai degrabă decât să semene cu o lovitură de stat atent planificată. La fel ca după moartea lui Stalin, când va veni momentul fatidic pentru Putin, oamenii puterii supraviețuitori în Rusia – inclusiv Bortnikov, Șoigu, Zolotov și Kadîrov – vor încerca să încheie un fel de înțelegere, de târg sau pact de non-agresiune.
În mod ciudat, adevărații beneficiari ar putea să nu fie niciunul dintre oamenii puternici enumerați mai sus. Conform constituției ruse, Mihail Mișustin, premierul rus, va urca automat în funcția de președinte interimar dacă Putin moare sau devine handicapat ori bolnav.
Mișustin nu dispune de loialitatea personală a nici unei armate. Dar el este stăpân peste birocrația civilă a Rusiei și niciunul dintre condottierii cu arme n-ar putea spera să poată conduce fără el.
Dar dacă, odată venit momentul, Patrușev le transmite un semnal secret ofițerilor FSB și familiilor celorlalți oameni puternici că dacă nu sunt cu ei îi arestează? Și dacă Zolotov le-a ordonat deja oamenilor săi să facă la fel? Sau dacă, între timp, Kadîrov le-a spus cecennilor înarmați să fie gata să ocupe Kremlinul și turnul de televiziune Ostankino?
Revoluția ar putea fi mai aproape decât credem, conchide The Daily Telegraph.
