Linkuri accesibilitate

Europa Liberă angajează editori în departamentul știri


Angajăm editori de știri cu abilități editoriale solide care decurg din ani de experiență în jurnalism și capacități demonstrate de a lucra sub presiune, în colaborare cu echipa. Veți face parte dintr-o redacție inovatoare, având misiunea și standardele editoriale pe primul loc.

Suntem o echipă care pune mare preț pe colaborare, într-o perioadă de schimbări rapide. În redacția noastă, aveți ocazia să explorați rolul pe care un produs jurnalistic de calitate îl poate juca în societate. Producția de știri este parte integrantă a procesului editorial al Europei Libere Moldova și contribuie la succesul nostru. Ca parte a echipei, veți contribui și dumneavoastră.

Abilități:

  • Aveți fler jurnalistic și gândire editorială solidă
  • Livrați rapid texte precise, convingătoare, scrise cu acuratețe
  • Produceți conținut în formate și pentru platforme diferite, inclusiv conținut video pentru platforme digitale
  • Luați decizii editoriale sub presiunea timpului și a evenimentelor în derulare
  • Planificați activitățile reporterilor din subordine și asigurați un conținut de înaltă calitate
  • Respectați termenele de predare, reacționați rapid în situații de breaking news
  • Generați idei de teme și unghiuri de abordare noi
  • Cunoașteți în profunzime și detaliu situația politică, economică și socială din Republica Moldova

Educaţie:

  • Diplomă de licență în jurnalism/domeniu conex sau experiență de muncă echivalentă
  • Experiență de muncă:
  • Minim 5 ani de experiență vastă în jurnalismul de știri și de reportaj, atât ca reporter/ă, cât și ca editor/editoare
  • Ați evoluat ierarhic de-a lungul timpului
  • De preferință, aveți experiență de muncă într-un mediu multicultural sau multinațional

Limbi:

  • Română – la nivel de limbă maternă,
  • Rusă – la nivel avansat,
  • Engleză – abilități de lucru în scris și oral.

Vă oferim:

  • Salariu competitiv și beneficii extrasalariale
  • Instruire și dezvoltare profesională
  • Mediu de muncă multicultural

Găsiți mai multe detalii și puteți completa o cerere de angajare AICI.
XS
SM
MD
LG