Am absentat în ultimele două săptămîni cînd am fost la Bucureşti. Am continuat acolo cercetările privind detenţia unor preoţi în perioada stalinismului. Am descoperit în arhivele CNSAS documentele întocmite de fosta poliţie politică din care se desprinde atitudinea unor arestaţi pentru fapte, de obicei, inventate. Am citit şi multe documente din care se desprinde curajul de care au dat dovadă unii deţinuţi, rezistînd presiunilor bestiale ale Securităţii.
Jurnal de corespondent: de la Berlin cu William Totok
În acest context aş vrea să amintesc trei nume de preoţi care au au refuzat categoric să dezvăluie anchetatorilor numele altor persoane sau să relateze fapte care ar fi putut incrimina pe altcineva. Din păcate aceste exemple sunt rare, iar literatura memorialistică, publicată în ultimii 20 de ani, vorbeşte mai degrabă despre căderi, compromisuri şi delaţiuni.
Preotul iezuit din Bucureşti, Cornel Chira şi confraţii săi Xaveriu Haider şi Hieronymus Menges sunt cei trei, care în pofida torturilor, răspund sistematic la întrebările torţionarilor: „Nu răspund“ sau: „Nu răspund la această întrebare“. Răspunsurile acestea sunt consemnate în procesele verbale ale interogatoriilor care ţineau uneori 24 de ore. Această rezistenţă activă nu i-a împiedicat pe judecători să pronunţe verdicte absurde, condamnînd pe unii la detenţie pe viaţă.
În închisori supliciul continua. Într-o monografie dedicată unui episcop clandestin, publicată în 1971 în Germania, Hieronymus Menges povesteşte cum a încercat să-l recruteze Securitatea în timpul detenţiei. Fără a dezvălui detaliile acestei acţiuni, Menges o descrie ca pe o formă a represiunii rafinate. Explicaţia pentru discreţia lui Menges privind acest episod se poate desprinde dintr-un raport întocmit de către ofiţerii care se ocupau de acest caz.
Sarcina de a-l recruta pe Menges în penitenciarul din Dej i-a revenit locotent-colonelului de Securitate, Bernard (Bebe) Goldenberg. Acesta „l-a apostrofat, l-a bruscat şi l-a pălmuit“ pe deţinut, precum rezultă dintr-un raport, datat aprilie 1964, semnat de maiorul Mihuţ Avram. Din alte documente rezultă că Menges a refuzat să colaboreze şi după eliberare, refuzînd orice compromis. După ce i s-a permis să plece în Occident, el nu a tăcut şi a vorbit fără teamă despre întîmplările trăite în închisorile staliniste.
În aceste închisori l-a întîlnit şi pe agentul conspirat (după 1970) sub numele de cod „GX-36“, care participase la reeducarea deţinuţilor. Publicistul şi scriitorul cu numele conspirativ „GX-36“, „Konrad“ şi „Kraus“ ajunsese şi el în Occident. Spre sfîrşitul anilor 1970 acesta a reuşit să fie angajat ca redactor al „Europei Libere“. În urma protestelor lansate şi de Menges, „Konrad“ (care a murit la începutul acestui an) a fost demis. Din dosarul lui „Konrad“ rezultă că el fusese instruit pentru misiuni în Occident, avînd sarcina specială de a se infiltra la „Europa Liberă“.
Amănunte despre acest caz într-una din emisiunile viitoare.
(Bibliografie: ACNSAS, P 1109, 26 volume; SIE, 10829, 5 volume; R 39010, 1 volum).