Cu exceptia revistei 22, numai presa online a omagiat-o astazi pe Monica Lovinescu, la 90 de ani de la nasterea sa. Comentariile sunt insa, pe cat de respectuoase fata de insemnatatea marii voci de la Europa libera pentru cultura romana si pentru clarificarea constiintei publice in Romania comunista, pe atat de preocupate de pilda incorporata in destinul fiicei lui E. Lovinescu. Sarbatorirea ei in absenta - au trecut cinci ani de la moarte - este perceputa ca un prilej de a reasimila o grila de valori mai necesara astazi ca oricand.
„Eticul si esteticul sunt inseparabile atunci cand se planuieste distrugerea sufletului. Sa traim in adevar, sa nu pactizam cu intrigile, turpitudinile si miseliile urzite de acel Diavol care si-a facut de cap in istoria insangerata a unui veac tragic”, scrie Vladimir Tismaneanu pe site-ul lapunkt.
Doina Jela, autoarea a doua carti dedicate Monicai Lovinescu, scrie pentru contributors: „Ce urmă a lăsat (...) trecerea Monicăi Lovinescu prin nenorocita noastră viață sub comunism, prin bicisnicul și confuzul nostru postcomunism? Dacă a lăsat vreuna, în afară de cărțile ei, multe, din fericire, urma aceea, ca un imperativ categoric, al neacceptării compromisului, al situării mereu de partea victimei, a adevărului, al credinței în cuvânt și al demnității, nu se mai distinge astăzi decât cu greu”.
Unul dintre volumele capabile sa o apropie foate mult pe Monica Lovinescu cititorilor din zilele noastre este Jurnal esential, selectia realizata in 2010 de Cristina Cioaba din cele 6 volume de jurnal publicate de autoare. Intr-un articolul publicat de contributors, Cristina Cioaba rasfoieste Agendele lui E.Lovinescu. Regaseste, intre altele, notatia legata de ziua nasterii fiicei. Copilaria viitoarei jurnaliste a Europei libere apare ca o temelie solida pentru ethosul ei de militanta anticomunista. Asa cum, la Bucuresti, scriitorii umpleau pana la refuz locuinta modesta a criticului, la Cenaclul Sburatorul, la fel au fost primiti oamenii de cultura si in emisiunile Europei libere. ”Cenaclul (...) se mutase acum pe unde scurte, scrie Cristina Cioaba: aici se citea ceea ce în ţară era interzis, aici erau apăraţi cei nedreptăţiţi, aici dezbaterea de idei era la ea acasă. Vocile care răzbăteau dincolo de Cortina de fier, chiar bruiate, restabileau un echilibru absolut necesar, făceau dreptate, spuneau adevărul, salvau oameni şi cărţi. Emisiunile Monicăi Lovinescu şi ale lui Virgil Ierunca au devenit, cu vremea un pol de putere, ele influenţau nu doar viaţa culturală, ci şi deciziile politice, dobândindu-şi astfel un soi de aură mitică”.
Un condei tanar gasim pe platforma lapunkt. Marius Stan marturiseste ca nu are varsta ca sa fi auzit cu urechile sale celebrele emisiuni ale Europei libere, dar si-a intrebat mereu tatal, de la care a primit, la un moment dat, un raspuns indestulator: Monica Lovinescu „a însemnat tot ceea ce nu ne puteam permite”. Pentru Marius Stan, notatia de jurnal a Monicai Lovinescu: „Romania este o tara ramasa in suburbia destinului”, are legatura cu imensa drama pe care a trait-o: ramasa in Romania, mama ei, Ecaterina Balacioiu-Lovinescu, a fost arestata si a murit in inchisoare, la 71 de ani, pentru ca a refuzat sa-si indemne fiica sa pactizeze cu Securitatea. Este, scrie Marius Stan, „esența unei karme sfâșietoare (...). Să-ți iubești sentința luminând calea propriul tău călău, poporul tău nefericit… iată natura acestei personalități pe care nu avem voie să o pierdem nicicând din memorie”.
