Subiectul summit-ului european de la Vilnius este abordat numai in sectiunea de bloguri a ziarului Adevarul. Vasile Nanea reia succesiunea de pozitii ale Rusiei in chestiunea Republicii Moldova și semnaleaza o schimbare de discurs a vicepremierului rus Dmitri Rogozin. Dupa ce i-a amenintat pe moldoveni ca s-ar putea sa tremure de frig la iarna daca se parafeaza la Vilnius acordurile de asociere si liber schimb cu Uniunea Europeana, acum Rogozin incearca sa tenteze Moldova cu o perspectiva mai avantajoasa: unirea cu Romania, care ar fi o rezolvare mai rapida deca lungul si incertul proces de aderare. Vasile Nanea reaminteste ca Rusia a facut demult limpede că, daca Romania se implica intr-un proiect de reunificare cu Republica Moldova, o asteapta iesirea din Uniunea Europeana, drept care autorul comentariului din Adevarul ii avertizeaza pe basarabeni ca au de-a face cu un cadou otravit.
Pe site-ul civitas politics, George Visan semneaza o analiza comparativa despre cele doua variante de scut antiracheta propuse succesiv de administratia George Bush și respectiv de administratia Obama. Analistul incepe prin a observa ca e neobisnuit pentru politica externa a Statelor Unite sa aiba astfel de ezitari, dar gaseste ca varianta de scut propusa de Bush era inadecvata tehnic in raport cu amenintarile carora ar fi urmat sa le faca fata. Iranul nu avea nici atunci in dotare, dupa cum nu are nici acum, rachete cu raza lunga de actiune. In plus, statele Europei de est, intre care si Romania, nu ar fi fost puse la adapost de scutul instalat in Polonia si Cehia. Varianta anuntata de presedintele Obama rezolva aceasta ultima problema. Romania este protejata de scutul care va fi amplasat partial la Deveselu si partial in Polonia. George Visan vorbeste si despre reactia crispata a Kremlinului, care nu a raspuns invitatiei ambilor presedinti americani de a coopera la constructia unui sistem defensiv fata de amenintarile posibile dinspre Iran.
„Vestea că preşedintele ia în calcul ocuparea funcţiei de prim-ministru după încheierea mandatului prezidenţial a împărţit în două tabăra susţinătorilor dreptei”, scrie Dan Cristina Turturica intr-un editorial publicat in editia de weekend a Romaniei libere. In opinia sa, cei care vad o sansa in implicarea politica, dupa Cotroceni, a lui Traian Basescu fac un calcul indreptatit: nu exista un inlocuitor de calibrul necesar. Cei care se simt frustrati, pentru ca ar fi vrut o schimbare totala de garda, refuza sa vada in mod realist situatia - si aici comentatorul numeste noile formatiuni Miscarea Populara si Forta Civica, precum si pe mai multi fruntasi din randul lor - Mihai Razvan Ungureanu, Cristian Preda, Teodor Baconschi. Acestia din urma gresesc ca se tin deoparte pe subiectele la zi, cum ar fi Rosia Montana, bugetul, gazele de sist, considera Dan Cristian Turturica. Li se par astfel de subiecte prea frivole? Nu se acomodeaza cu nivelul moderatorilor de televiziune? „Dacă da, atunci îşi pierd vremea în politică pentru că nu o să facă niciodată performanţă. Nu poţi să conduci o ţară cu o mână şi cu cealaltă să te ţii de nas” (am citat). Comentatorul Romaniei libere ii avertizeaza ca, daca nu se individualizeaza de Traian Basescu, nu pot spera nimic. „Proiectul <Băsescu-premier> nu are şanse de reuşită şi va muri ca un truc ieftin”, se mai arata in Romania libera.