Linkuri accesibilitate

Gh. Cojocaru: Aderarea la UE presupune o radiografie a societății din R. Moldova


Ministrul de externe al R. Moldova, Nicu Popescu, primind chestionarul preliminar de admitere în Uniunea Europeană, de la comisarul european pentru extindere, Olivér Várhelyi
Ministrul de externe al R. Moldova, Nicu Popescu, primind chestionarul preliminar de admitere în Uniunea Europeană, de la comisarul european pentru extindere, Olivér Várhelyi

Vasile Botnaru în dialog cu istoricul și analistul politic Gheorghe Cojocaru care comentează semnificația obținerii chestionarelor de aderare la Uniunea Europeană.

Gheorghe Cojocaru: Aderarea la UE presupune o radiografie a societății din R. Moldova
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:43 0:00

Gheorghe Cojocaru: „Săptămâna trecută, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a mers la Kiev, unde i-a înmânat președintelui Volodimir Zelenski chestionarul pentru obținerea statutului de stat candidat la Uniunea Europeană. După Ucraina, Republica Moldova și Georgia au primit și ele la începutul acestei săptămâni la Bruxelles chestionarele respective pentru a demara procedurile regulamentare. La puțin peste o lună de zile de la depunerea cererilor de aderare și după ce reuniunea Consiliului European de la Versailles a dat lumină verde aspirațiilor pro-europene ale celor trei membri ai „trioului asociat”, obținerea chestionarelor marchează un nou pas și o nouă etapă importantă pe calea integrării lor europene.”

Europa Liberă: Până acum despre integrarea europeană se vorbea ca despre o luminiță posibilă în capătul tunelului, acum Nicu Popescu, revenit de la Bruxelles cu acest chestionar, a caracterizat pasul acesta, în fond, birocratico-politic, drept un gest al Uniunii Europene, care a oferit Chișinăului „o perspectivă clară de aderare”. Și vreau să vă întreb pe Dvs.: ce prezintă chestionarul cu pricina și cât de mult contează?

Gheorghe Cojocaru: „Spre deosebire de alte state europene, care la timpul lor au trebuit să completeze chestionare mult mai voluminoase, Republica Moldova va trebui să răspundă la 369 de întrebări, care vizează prioritar funcționalitatea sistemului politic, a economiei și a statului de drept. După completarea acestui chestionar, pentru a-l prezenta în fața Comisiei Europene înainte de reuniunea la vârf de la Bruxelles de la sfârșitul lunii iunie, autoritățile de la Chișinău vor trebui să lucreze la un alt chestionar pentru a evalua gradul de implementare a legislației comunitare și de compatibilitate sector cu sector a legislației naționale cu cea a Uniunii Europene. Răspunsurile vor pune în lumină o radiografie în detaliu a societății din Republica Moldova, pentru a ști cu exactitate nu numai în ce punct se află ea astăzi, dar și ce va trebui de făcut pentru a o aduce la nivelul necesar de admitere în familia europeană.”

Europa Liberă: Cu alte cuvinte, Chișinăul are de făcut un inventar al stării de lucruri pe o formulă optimizată, așa cum sugerați dvs., dar nu înseamnă că Republica Moldova va putea intra pe ușa din spate. Din acest punct de vedere, vreau să vă întreb: cât de real este termenul de aproximativ patru săptămâni, la care a făcut trimitere ministrul Nicu Popescu, atunci când vorbea despre completarea chestionarului?

Gheorghe Cojocaru: „Termenul de aproximativ o lună de zile poate fi unul real, odată ce s-au și luat asemenea angajamente publice, deși, pe de altă parte, experții autohtoni în materie de integrare europeană pot fi numărați pe degete. Rezultatul va depinde mult de calitatea echipelor din structurile guvernamentale și legislative care vor lucra la completarea compartiment cu compartiment a chestionarului.

Totodată, guvernul ar putea să profite de disponibilitatea de a-l ajuta și de experiența autorităților de la București în această privință. Cu multă muncă și determinare, cu suportul experților români și europeni, există șanse ca acest document să fie completat și depus în termenul anunțat, mai ales că și Comisia Europeană îl așteaptă pentru a-l aviza rapid și a-l prezenta neamânat Consiliului European.”

Europa Liberă: Dacă ne uităm la țările care deja au acest statut de candidați la intrarea în Uniunea Europeană, pe ce loc s-ar putea așeza Republica Moldova în acest rând imaginar al statelor candidate?

Gheorghe Cojocaru: „Teoretic, mai spre sfârșitul acestei „cozi”, însă un loc fie și de codaș printre statele candidate este mult mai bun decât unul de fruntaș printre cele asociate la Uniunea Europeană. Șansa de aderare a Republicii Moldova nu va depinde de stagiul de așteptate la „coada” țărilor candidate, ci de propriile performanțe și la fel de oportunitățile contextului care remodelează astăzi de o manieră dramatică continentul european și ordinea mondială.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG